Ficat

Ficat
Ficat uman normal după autopsie
Detalii
Latină	jecur, iecur
Sistem	Digestiv
Artere	artera hepatică
Vene	vene hepatice, venă portă
Nervi	ganglioni celiaci, nerv vag
Resurse externe
Gray's	p.1188
TA	A05.8.01.001
FMA	7197
Terminologie anatomică

Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la majoritatea animalelor superioare. Acesta are numeroase funcții în organismul uman, în special în metabolism. Ficatul este un organ major găsit doar la vertebrate, care îndeplinește multe funcții biologice esențiale, cum ar fi detoxifierea organismului și sinteza proteinelor și a substanțelor biochimice necesare pentru digestie și creștere. La oameni, este localizat în cvadrantul superior drept al abdomenului, sub diafragma toracică. Alte roluri metabolice includ metabolismul carbohidraților, producția de hormoni și substanțe precum glucoza și glicogenul, precum și descompunerea globulelor roșii.

Ficatul, situat sub mușchiul diafragm, este marcat în imagine cu culoarea roșie

Funcții

Se consideră că ficatul este cea mai complexă uzină a organismului, ficatul uman având peste 500 de funcții, indispensabile vieții normale. Aceste funcții sunt atât de complexe, încât nu există o mașină care să poată înlocui ficatul, în primul rând datorită numeroaselor funcții de sinteză a unor substanțe indispensabile vieții, și apoi datorită rolului său de detoxifiere.

Funcție metabolică

• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor și a lipidelor;
• Participă în metabolismul glucidelor și proteinelor;
• Sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, și antitrombina;

Funcție secretorie

• Producerea bilei;

Funcție imunizantă

• Neutralizarea corpurilor externi din organism, în special a toxinelor, jucând astfel un rol important în imunitatea corpului;

Funcție excretorie

• Descompune hemoglobina;

Alte funcții

• Depozitează numeroase vitamine, precum vitamina A și vitamina B₁₂, precum și o serie de microelemente esențiale.
• Rol în sinteza unor factori care fac sângele coagulabil;
• Sinteza și inactivarea unor hormoni Arhivat în 21 ianuarie 2018, la Wayback Machine..

Insuficiență hepatică

Imposibilitatea desfășurării acestor funcții face ca persoana respectivă să aibă simptome importante care îi împiedică activitatea.

Simptomele și modificările analizelor hepatice datorate lipsei funcțiilor ficatului poartă numele de insuficiență hepatică Arhivat în 22 ianuarie 2018, la Wayback Machine., cele mai frecvente simptome fiind:

• Scăderea poftei de mâncare;
• Scăderea în greutate (prin proasta procesare în fact a nutrientilor);
• Uneori greață, gust amar (rar);
• Icterul (prin trecerea bilirubinei din sânge în piele);
• Urină colorată în exces, spre portocaliu (prin bilirubină în exces);
• Scaunul mai decolorat, uneori alb ca chitul (datorită lipsei de producere a bilirubinei);
• Oboseală extrema (ficatul stochează glicogen, rezerva de energie a organismului) ce poate merge până la comă;
• Sângerări mucoase și cutanate (prin lipsa de sinteză a protrombinei și fibrinogenului și scăderea trombocitelor);
• Vânătăi pe piele la lovituri minime;
• Edeme, eventual ascita cu mărirea abdemenului (prin scăderea sintezei hepatice a albuminei);
• Tulburări ale somnului (somnolență ziua cu insomnie noaptea) – prin intoxicația cu substanțele nemetabolizate de ficatul bolnav.

Ficatul uman

Poziție

Ficatul se situează în cavitatea abdominală, în etajul supramezocolic, inferior față de diafragma toracică. Ocupă cea mai mare parte a hipocondrului drept, o porțiune din epigastru și se extinde ușor până în hipocondrul stâng.

Ficatul este bine delimitat de diafragmă, mușchiul cupoliform care separă cavitatea toracică de cea abdominală. Prin intermediul diafragmei, ficatul vine în raport indirect cu baza plămânului drept și cu inima. Sub ficat (inferior) el vine în contact direct cu stomacul, duodenul, colonul transvers și rinichiul drept.
Este protejat aproape în întregime de grilajul costal, acoperit de coastele din partea dreaptă, de la nivelul spațiului 5 intercostal în jos.

Aspect

Ficatul uman este un organ de culoarea roșie-închisă, ce cântărește 1,5 – 2 kg, fiind cel mai greu organ intern al corpului uman.

Vascularizație și Inervație

Baza ficatului (Portal Vein - Vena portă)

Sistemul venos portal

Ficatul uman primește aproximativ 25% din volumul cardiac, deși reprezintă în medie 2,5% din greutatea corporală. Vascularizația ficatului, numită și circulația hepatică este îndeplinită în principal de vena portă (70-75%), și o parte semnificativă (25-30%) de artera hepatică proprie, ambele formând o circulație dublă. Artera hepatică proprie se ramifică din artera celiacă prin artera hepatică comună, și transportă sânge oxigenat la țesuturile hepatice, pe timp ce vena portă are funcția de a transporta și filtra conținuturi abdominale, eliminând toxine și procesând nutrienții absorbați în tractul gastrointestinal inferior.

După procesarea conținuturilor abdominale din sânge, aproximativ 50% din nutrienții solubili în apă sunt absorbiți din sângele venos și stocați. Ramurile hepatice sunt formate din arterele hepatice dreaptă și stângă care vascularizează lobii drept și stâng ai ficatului. Artera gastrică dreaptă urcă de-a lungul curburii mici a stomacului și se anastomozează cu artera gastrică stângă. În cele din urmă, artera cistică se ramifică din artera hepatică dreaptă pentru a vasculariza vezica biliară și canalul cistic.

Cele două plexuri venoase majore responsabile de drenarea conținutului abdominal sunt vena portă, care filtrează sângele direct în ficat și îi furnizează 70% din vascularizația sa, și vena cavă inferioară. Vena portă hepatică se formează prin fuziunea venei splenice cu vena mezenterică superioară. Venele care contribuie la vena splenică includ vena mezenterică inferioară și ramurile sale, venele pancreatice, vena gastroepiploică stângă și venele gastrice scurte. Venele centrale ale lobulului hepatic formează vene colectoare care apoi se combină pentru a forma mai multe vene hepatice. Aceste vene hepatice se deschid apoi în vena cavă inferioară.

Vena mezenterică superioară colectează sânge din:

• vena pancreaticoduodenală inferioară
• vena gastroepiploică dreaptă
• vena colică dreaptă
• vena ileocolică
• venele jejunale
• venele ileale

Venele care se drenează ca ramuri directe în vena portă includ vena cistică, vena pancreaticoduodenală superioară și venele gastrice stânga și dreaptă. Drenajul venos al ficatului în sine are loc prin intermediul celor trei vene hepatice, care constau dintr-o acumulare de vene centrale și transportă sângele hepatic deoxigenat direct în vena cavă inferioară chiar înainte de a trece prin diafragmă.

Inervație

Parenchimul ficatului este inervat de plexul nervos hepatic, care conține fibre nervoase simpatice (plexul celiac) și parasimpatice (nervul vag), traversând suprafața viscerală de-a lungul venei porte și arterei hepatice. Aceste fibre intră în ficat la nivelul portului hepatic și urmează cursul ramurilor arterei hepatice și al venei porte. Capsula Glisson, învelișul fibros al ficatului, este inervată de ramuri ale nervilor intercostali inferiori. Distensia capsulei provoacă o durere ascuțită, bine localizată.

Durerea referită este durerea viscerală percepută ca durere somatică prin dermatoamele pielii, care sunt inervate de nervii cutanați ai vertebrelor spinale T5 până la L3. Este, în esență, informația este transmisă de fibrele aferente viscerale prin intermediul nervilor splanhnici toracici și lombari. Ficatul și vezica biliară sunt guvernate de nervii spinali toracici de la șase la nouă și se prezintă ca durere referită în regiunea epigastrică a abdomenului, precum și în hipocondrul drept.

Boli ale ficatului

Pentru că ficatul este un fel de filtru pentru sângele din organism, în el se opresc foarte multe substanțe care îl pot îmbolnăvi.

Cele mai frecvente boli ale ficatului sunt următoarele:

• Steatoza hepatica
• Ciroză hepatică de cauza virală, alcoolica, toxică, biliara sau autoimună;
• Hepatita A acută;
• Hepatita B acută sau cronica;
• Hepatita C acută sau cronica;
• Maladia lui Wilson, apare prin lipsa eliminării cuprului din organism, acesta stocându-se în ficat și împiedicându-i funcția;
• Cancerul ficatului;
• Icterul mecanic;
• Boli ale căilor biliare;
• Boli genetice de stocare;

Regenerarea

Ficatul, ca și alte organe(pielea, osul, mușchii, stomacul, etc) este capabil să se regenereze, să se vindece.

Capacitatea de regenerare a ficatului este cunoscută, dar deși este extraordinară,rezultatele regenerării sunt limitate – o zonă de țesut hepatic distrusă și regenerată nu funcționează la fel ca un ficat care nu a fost îmbolnăvit, cu alte cuvinte vindecarea se produce cu sechele, așa cum repararea unei răni pe piele sau a unui os rupt, nu face ca pielea sau osul respectiv să fie noi.

Față de alte organe, ficatul are o rezervă functională, extrem de mare - se consideră că, dacă după distrugere prin toxine sau extirpare chirurgicală mai rămâne 25% din tesutul hepatic, această cantitate este suficientă pentru regenerarea completă a ficatului. În cazul transplantului de ficat de exemplu, persoana care donează ficat rămâne doar cu cca 30 % din organ (se recoltează tot lobul drept). Ficatul își începe regenerarea în primele 24-48 de ore de la rezecție, iar după 3 – 4 săptămâni volumul ficatului se dublează față de cel de la care s-a pornit regenerarea, iar acest lucru se întamplă natural, fără alt stimulent decât substanțele fiziologice produse de organism ca răspuns la distrugerea țesutului hepatic.

În cazul distrugerii unor zone de ficat de către virusuri, alcool, toxine etc. regenerarea se face doar în zonele distruse, care pot să nu aibă legătură cu căile biliare, deci deși există țesut hepatic acesta nu are rol funcțional, și mai și impiedică trecerea sângelui prin zona cicatrizată, astfel putând apărea hipertensiunea portală (creșterea presiunii sanguine în sistemul vascular care hrănește ficatul)

Legături externe

• http://www.hepatite.ro